• Obiective turistice – județul Neamț:

    24.10.2017 - Sinagoga de lemn ”Baal Sem Tov” de la Piatra-Neamț

    În Piatra Neamț puteți admira Sinagoga de lemn „Baal Sem Tov”, unică în Europa și Hanul Paharnicului, singura clădire din oraș ce mai amintește de piața veche a acestuia.
    Unică în Europa acestor vremuri, Sinagoga Catedrală Baal Shem Tov, construită în anul 1763, este una dintre cele mai importante clădiri de patrimoniu din Piatra Neamţ. Legenda locală spune că rabinul Israel ben Eliezer, cunoscut sub numele de Baal Shem Tov (1698 — 1760), fondator al hasidismului, s-a retras în munții Ceahlău, iar în ziua de sabbath cobora să se roage la sinagogă. Cercetările mai noi făcute cu ocazia lucrărilor de renovare în perioada 2007-2009 au constatat că este construită pe locul unei sinagogi mai vechi din piatră datând din secolul al XVI-lea. Forma de navă dreptunghiulară şi tehnicile de îmbinare a bârnelor groase din brad folosite, arată că la construirea ei au participat meşterii care au ridicat bisericile de lemn de pe Valea Bistriţei. Printre vestigiile de cult păstrate în interiorul sinagogii, expuse în muzeul organizat în fostul balcon al femeilor, se află o perdea cu inscripţii cusute din anul 1767, Urna Sfântă sculptată în lemn masiv datând din anul 1835, suluri de Tora, vase rituale, cărţi de rugăciune și alte obiecte ritualice.


  • 04.09.2016 - Prelucrarea fibrelor textile

    Prelucrarea fibrelor textile este una dintre principalele activităţi casnice, în urma căreia erau confecţionate două sortimente de produse, textile de casă şi ţesături pentru îmbrăcăminte, în urma prelucrării în propria gospodărie a lânii, cânepei şi a inului.
    Acestea din urmă, materii prime importante pentru tors şi ţesut, erau cultivate lângă fiecare gospodărie.

    Odată recoltate plantele, ele se strângeau în snopi, iar mai apoi, după uscare, erau aşezate în topile special amenajate. Dupa putrezirea părţii lemnoase, plantele se scoteau la soare pentru a se usca.

    După uscare, urma meliţarea snopilor, mai întâi în meliţoi, pentru a se mărunţi partea lemnoasă, iar mai apoi în meliţă, ocazie cu care se îndepărta de tot partea lemnoasă (puzderie), rezultând fuiorul.

    În cele din urmă, fuiorul era pieptănat cu ajutorul ragilei şi al pieptenilor, şi mai apoi pus la un loc cu alte fuioare înmănuncheate într-un caier, care urma a fi tors.




  • 10.06.2016 - Arta prelucrării lemnului

    Având în vedere resursa nesecată de materie primă – pădurea – una dintre cele mai uzitate materii prime pentru confecţionarea obiectelor necesare traiului de zi cu zi este lemnul. Date fiind diferitele utilităţi, acest mestesug a îmbrăcat forma mai multor specializări, precum: tâmplăritul, dogăritul, rotăritul, drăniţitul şi dulgheritul.

    Tipul de lemnul folosit era: brad, arin, stejar, fag, tei şi plop, prelucrat prin folosirea de tehnici de lucru ca: tăierea, cojirea, sculptura, crestarea şi pirogravura. Astfel, s-au construit case şi anexe gospodăreşti, biserici, mobilier tradiţional, dar şi obiecte de uz casnic şi gospodăresc.

    Totodată, în fiecare casă bărbatul deţinea cunoştinţele şi deprinderile necesare prelucrării, cel puţin sumare, a lemnului, fiind capabil să construiască şi să întreţină o parte din obiectele de uz casnic sau din gospodărie. Lucrările mai dificile, însă, erau lăsate în seama tâmplarilor sau a dulgherilor.

    Prelucrarea lemnului are însă şi o calitate de artă, pentru care meşterul trebuie să fie înzestrat cu mult simţ artistic, dibăcie şi migală, astfel încât lemnul brut, cu grijă ales, să capete contururi ferme în mâinile acestuia. E nevoie de multă îndemânare pentru că lemnul este un material sensibil, din care se poate crea o gamă largă de obiecte, de la cele mici, de uz personal, ustensile casnice şi unelte de lucru, obiecte de cult, până la piese mari de interior şi exterior.

    În decorul caselor se remarcă cioplirea şi dăltuirea în lemn a unor obiecte precum consolele ferestrelor, ramele uşilor şi ferestrelor, porţile mari, intrările în grajduri, toate ornamentate cu motive puternic scoase în relief. Văzute ca adevărate capodopere populare, datorită arhitecturii lor, casele bătrâneşti impresionează prin armonia proporţiilor şi a volumelor, dar şi prin bogăţia ornamentelor traforate, care se potrivesc perfect cu frumuseţea naturală a lemnului. Casele, adevărate bijuterii arhitecturale ca urmare a măiestriei meşterilor sculptori, sunt construite cu acoperiş înalt şi streaşină largă pentru a apăra prispa de ploi şi zăpezi.

    Tâmplăritul, cunoscut şi sub denumirea de stolerit, a apărut ca meşteşug specializat în a doua jumătate a secolului XVIII. Mai mult, tranziţia spre un nou tip de locuinţă, având două încăperi şi pridvorul central (tindă), deci implicit uşi de trecere şi ferestre numeroase, a accentuat nevoia dezvoltării acestui tip de meşteşug. Iniţial, dulgherii realizau mobilierul de strictă necesitate dintr-o gospodărie, ca mai apoi să se facă diferenţierea între cele două meserii: dulgher şi tâmplar.

    Preocuparea sporită pentru prelucrarea artistică a lemnului a venit şi ca urmare a faptului că materialul, lemnul, oferă posibilităţi de întrebuinţare diverse. El poate fi prelucrat cu uşurinţă, iar decorarea sa se realizează cu unelte simple şi obişnuite gospodăriilor, precum toporul, barda, dalta sau briceagul, fără să implice tehnologii speciale şi elaborare minuţioasă. În plus, comparativ cu lutul, spre exemplu, o materie primă la fel de uşor de modelat, lemnul a fost prelucrat artistic de meşteri înaintea lutului, fiind astfel materialul asupra căruia s-au imprimat primele însemne decorative.



  • 31.01.2016 - Plutăritul

    Dezvoltarea industriei forestiere în jumătatea a doua a secolului XIX, dar și drumurile puține și greu practicabile au condus la creșterea plutăritului în zona Neamț, pe apele Bistriței. În funcție de lemnul din care erau alcătuite, plutele erau de două tipuri: plute din lemne rotunde sau plute din lemne fasonate. Totodată, însăși lemnele care intrau în alcătuirea plutelor făceau parte din materiale transportate, alături de alte lemne, mărfuri, alimente sau oameni. Astfel, plutașul era nevoit să străbată mari distanțe pe jos. La început pentru a-și lua pluta în primire, iar mai apoi, după ce o preda, odată ajuns la destinație. Astăzi, nu se mai practică această meserie, dar povestea plutașilor se păstrează încă vie în memoria locuitorilor ținutului Neamț.



  • Prosoapele, feţele de masă sau de pernă, draperiile, cuverturile ori hainele de sărbătoare, toate erau înfrumuseţate cu broderii şi dantele. Mai mult, "dantela" apărea şi pe lingurile de lemn, pe rafturile din bucătărie, pe ramele geamurilor şi ale uşilor, prin prelucrarea artistică a lemnului. Iată că cioplitul în lemn, ca şi în piatră, are în Moldova rădăcini adânci.
    Niciodată nu vom confunda covorul moldovenesc cu cel turcesc, sau armenesc, spre exemplu, chiar dacă toate trei sunt ţesute din lână de oaie, respectând metode aproape similare, pentru că există culori specifice, motive grafice şi dimensiuni caracteristice. Cel mai răspîndit ornament moldovenesc – geometric şi puternic stilizat vegetal – se foloseşte şi la sculptarea în lemn şi la broderie. Artizanii locali care lucrează în lemn au adăugat decoraţiuni noi la obiectele tradiţionale pe care ei le realizează. Astfel, au apărut decorațiuni noi pe porțile înalte de lemn, pe bâtele decorate în stil tradițional, pe măștile din lemn sau pe piese de mobilier. Drept dovadă, tradiţiile nu au dispărut. Şi astăzi e vie arta tâmplăritului, a sculptatului în lemn, a ţesutului şi a măştilor tradiţionale.